O plimbare prin parc

Întotdeauna mi-am dorit să-mi pot expune undeva ceea ce scriu în puținele momente de inspirație . Tocmai de aceea am creat o pagină de Facebook dedicată acestori povești create de mine , doar pentru că nu vreau să amestec asta cu ceea ce postez pe blog . Însă azi am postat prima poveste pe acea pagină , poveste pe care o las mai jos să vă faceți o idee . Deasemenea dacă doriți puteți aprecia pagina pentru a vedea și alte povești . Lectură plăcută!

Accesați pagina de Facebook aici.

Era demult trecut de ora 22 și cu toate acestea , tânărul Jonathan își continua drumul spre parc . Întârziase la prima lui întâlnire , însă continua să spere că ea îl va aștepta . În graba lui spre ceea ce credea că va fii o seară de neuitat , fără să sesizeze îi căzuse cheia de la casă fix lângă o băltoacă pe care a sărit-o cu repeziciune .
– Cum am putut să uit de înâlnirea noastră? Ce impresie și-o fii făcut domnișoara despre mine? își zicea în sinea sa Jonathan .
Aproape de parc îi iese înainte un om îmbrăcat sărăcăcios .
– Ajutați vă rog un biet bătrân ! zise omul .
Jonathan se oprește o secundă , scoate o bancnotă din portofel și-i întinde bătrânului .
– Poftiți ! De unde dai , de acolo-ți dă Dumnezeu!
Apoi tânărul își continuă puținul drum ce-i rămăsese. Ajuns în parc , constată că singura persoană ce-l aștepta era chiar el . Dezamăgit de el însuși își pune căștile în urechi și se îndreaptă către stația de autobuz . Scormonind prin buzunare , realizează că-i lipsește cheia de la casă.
– Halal seară am avut! Mai întâi întâlnirea , iar acum cheia de la casă! Ce-am să mă fac? spuse el cu voce tare, pe un ton slab.
Trecând tot așa supărat pe lângă bătrânul ce-l ajutase cu puțin timp în urmă , acesta îl oprește iar pe Jonathan.
– Dar ce te-a supărat nepoate? Acum nici zece minute păreai ce-a mai fericită persoană ce-am văzut-o azi .
Întreabă bătrânul parcă îngrijorat de starea tânărului . Gestul mic și aproape nesemnificativ făcut de Jonathan îl făcuse pe bătrân să prindă un oarecare drag de el .
– Am întârziat la întâlnirea cu o fată pentru care a-și fi făcut orice . Acum ea a plecat, și colac peste pupăză , mi-am pierdut și cheia de la casă . La o adică Dumnezeu a fost mânios pe mine astăzi…
-Nu pot să te las așa nefericit tinere ! Astfel de frământări ar trebui să ocolească pe unul ca tine.
-Si totuși nu o fac . Spuse încet Jonathan…
Ce nu știa Jonathan era că fata fusese mereu aproape de el , însă el nu avea ochi să vadă asta . Era prea îngrijorat de modul în care avea să-și petreacă seara singur , afară .
Rezemat de gardul parcului , cu căștile în urechi se gândea necontenit la fata pe care o dezamăgise . Acum parcă nu mai avea aceași însemnătate pierderea unei simple chei .
Își scoate mobilul din buzunar , și simte că singurul lucru pe care ar putea să-l mai facă este să-i scrie fetei un mesaj pentru a-și cere scuze și nimic mai mult .
„Hey! Sunt Jonathan . Tot ce voiam să-ți mai spun este că-mi pare nespus de rău că te-am făcut să mă aștepți . Sunt aici și-mi pare rău.”
Apoi își pune telefonul înapoi în buzunar și se îndreaptă spre o bancă din parc , undeva sub un felinar. Nu spera decât la un simplu „Te iert!” . Și-a plecat capul și se gândea că ar fii fost mai bine să se străduiască mai mult.
După puțin timp își simte telefonul vibrând în buzunarul său . Fără nicio speranță îl scoate din buzunar și-i aprinde ecranul . Primise un mesaj . Era de la ea . Inima începu să-i bată mai repede.
„Ți-am găsit cheia! Așteaptă-mă acolo! Ajung imediat.”
Lui Jonathan nu-i venea a-și crede ochilor . Se ciupește repede , crezând că e într-un vis . Nu trece mult timp și el o vede venind. Acum era mai fericit ca la venirea înspre parc .
-Îmi cer scuze!
-Nu trebuie. Poftim cheia…
-Dar cum !? Cum știai că mi-am pierdut cheia?
-Mergeam supărată pe bulevardul de lângă parc , în momentul în care cheia mea a cazut din buzunaru-mi parcă atrasă de ceva sclipitor, ce avea să fie o cheie. Așa că le-am luat cu mine pe amândouă , în speranța că-și va găsi proprietarul. Tot mergând supărată , m-a oprit un bătrân și m-a întrebat de ce sunt supărată.
„- Ce ai pățit tânără domnișoară ? Ce te supără ? ”
„- Bună seara! Ei bine … trebuia să întâlnesc un băîat în parc în seara aceasta, însă nu a mai ajuns.”
„- Avea dreptate . Pentru o domnișoară ca tine chiar merită să dai totul .”
„- La ce vă referiți ? Despre cine vorbiți ? ”
„- Despre un tânăr ce a întârziat la o întâlnire în parc în această seară frumoasă . Pe deasupra ,săracul , și-a mai pierdut și cheia de la casă. ”
– Apoi am primit mesajul de la tine . Așa am ajuns așa . Se pare că Dumnezeu ne iubește!
-Așa e! spuse Jonathan.
„-Mulțumesc Ție doamne !” își spuse în gând Jonathan , acum prea fericit să mai poată scoate o vorbă . O luă pe domnișoară , cu încredere , de mână și plecară împreună prin parc . Avea să fie o seară minunată pentru amândoi.
Sfârșit *fericit* .

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Ce-i frumos se termină prea repede

Ți-am promis că-ți continui istorisirea. Am hotărât să trecem printr-un parc pe care deobicei îl evitam , deoarece mereu se găsea cineva să facă certă. Am zis totuși să trecem pe-acolo. Crezi c-a fost o decizie proastă? Probabil… Chiar a și fost. M-am așezat pe o bancă (,) cât mai aproape de intrarea din parc. Nu știu de ce , însă mă simțeam mai în largul meu așa. Mi-am ars câteva minute din viață… Până a venit ea. Care ea? Cea de care aveam să mă îndrăgostesc mai târziu. Nu știu ce-a fost cu mine. De cum a apărut , m-am simțit atras de ea. Nici nu mă mai interesa cum arată. Vorbeam cu ea, și parcă simțeam că o cunosc de o viață. Ce-i frumos se termină mult prea repede.. Avea să plece în scurt timp. Mi-a spus la ureche să o caut. Eram cuprins de euforie. Parcă d-abea așteptam să ajung acasă.

Ceea ce a urmat a fost de-a dreptul dezamăgitor. În cele din urmă, nu foarte tarziu , am ajuns acasă. Greu de spus în cuvinte cât de fericit eram. *acum ascult muzica destul de trista* Îmi pierise și pofta de mâncare. Am căutat-o. În zadar. Nu a mai răspuns. Nu încercă să mă evite. Când ne întâlnim doar se comportă ca și cum nu s-ar fii întâmplat nimic.

După un al doilea eșec în dragoste….am zis că trebuie să trec peste. După trei săptămâni mă afișam ca și cum nici n-am iubit-o vreodată. Cel puțin asta a crezut lumea… În sufletul meu sălășluiau alte sentimente. Cel mai bun prieten al meu și-a dat seama destul de repede de falsitatea pe care încercam s-o expun. Mi-a fost mereu alături. Îți doresc și ție , drag cititor și prieten ,un prieten cel puțin la fel de bun ca al meu. Chiar m-a ajutat să trec peste.

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Mai presus de nebunie?

Ce înseamnă iubirea cu adevărat? M-am întrebat și eu . De prea multe ori. Eu… eu sunt Robert. Am 18 ani și locuiesc în București. Un oraș frumos dacă mă întrebi. Dar plin de oameni falși. Sau poate că văd eu lumea altfel decât toți ceilalți. Am auzit spunându-se ca dacă te îndrăgostești te vei ramoli , băiat fiind. Ce pot să spun eu? Sunt și așa destul de introvertit. Poate că iubesc prea mult. Nu. Niciodată nu iubești destul. Așa e omul lăsat pe pamânt. Să iubească din toată inima și cu tot sufletul. Par nebun să zic asta? Nu. Ai dreptate. Nu par , însă inspir a pură nebunie. Sunt euforic acum. Ma bucur că scriu asta. Poate că tu nici nu citești asta… poate doar te prefaci să mă păcălești pe mine. Nu-ți merge să știi. Dacă-s sfios nu înseamnă că-s și fraier. Oprește-te și citește-mi de la început.Dar , dacă n-ai citit , de unde vei fi știut ce tocmai și-am spus. Hmm…ceva e putred la mijloc.

Acum dacă tot nu ai citit , măcar să las povestea sa curgă. Eee, și dacă ai fi citit … tot n-ai știi ce poveste nu-i așa Robert? Ba bine că nu… Cum spuneam…. era destul de târziu. Să tot fii fost trecut de ora 10 seara. Eram afară, ca deobicei , cu prieteni (asta cred ei – sa le zicem cel mult amici) . Am hotarat….

Continuă te rog. Cum dorești . Însă știi că trebuie să plec. Îți povestesc eu mai târziu, doar știi că-s de cuvânt. Numai că-mi place să mă-ntind la vorbă. Apropos , eu sunt Robert, încântat de cunoștiință. Doar așa îți spun dacă n-ai citit până acum.

Împărtășește noutățile cu prietenii :