Muzică. O cale de scăpare?

Mi-a luat ceva să diger subiectul ăsta înainte de toate . Nu eram sigur că asta ar fii tema pe care vreau să o abordez . Și nu am de gând să vorbesc despre mine și muzica pe care o ascult. Nu cred că asta ar fi ceva interesant pentru voi.

Muzică . În trecut era văzută ca ceva accesibil doar celor culți , făcând referire strict la muzica dinainte de secolul al XIX – lea . În ziua de astăzi muzica ori e văzută ca și o revoltă împotriva a ceva , ori ca o evadare din ghearele cotidianului . Mulți afirmă că se refugiază în lumea muzicii des , iar asta îi ajută să-și continue viața cu mai multă ușurință . În trecutul meu și eu aveam astfel de afirmații în vocabular și nu neg că muzica m-a ajutat să scap de stres , sau de supărări . Cred cu tărie că muzica nu e zona neutră a vieții , ci doar cheia către acea lume . Ar fii greșit să spun că muzica în sine m-a ajutat să trec peste o întâmplare nefericită  , ci mai degrabă muzica doar îți stârnește anumite stări sufletești . Mai mult chiar , anumite mesaje ale unor piese chiar te ajută uneori să gândești mai limpede . Nu fac referire la un gen muzical anume , chiar vreau să vorbesc la modul general . Poate aș scrie câteva particularități cu referire la muzica pe care o ascult . Eu spre exemplu sunt ascultător de muzică veche și nouă , din toate genurile muzicale , și le alternez în funcție de starea mea sufletească , sau de emoțiile pe care vreau să le capăt în urma ascultării .

Nu cred că există pe fața pământului om care să nu asculte muzică , indiferent de vechime sau gen . Fiecare ascultă muzica ce-i place și nu pot nega asta . Poate muzica pe care o ascult eu , altcineva nu o agreează . Nu poți băga pe gât cuiva un gen dacă acestuia nu-i place . Nici n-am încercat vreodată . Ceea ce nu am înțeles niciodată , și probabil că nu e ok să vorbesc despre asta , este ura dintre anumiți artiști din genuri muzicale diferite . Ce-i drept nu mi se pare tocmai la locul ei gandirea de tip „muzica pe care o fac eu e muzică adevărată , iar restul sunt doar imitații sau muzică proastă” . Mai rău de atât mi se pare faptul că aceștia își influențează și ascultătorii să aibă un comportament asemănător.

Poate că am eu prea multe păreri despre fiecare lucru în parte, dar deja am deviat de la subiect. Adevărul este că fiecare interpretează muzica pe care o ascultă într-un fel aparte , subiectiv . Când îți place un anumit lucru , e destul de greu să poți vorbi despre el în mod obiectiv . Am vrut de mult timp să aprofundez subiectul acesta , dar nu mă simțeam pregătit.

Muzica este doar primul pas către lumea mult dorită de fiecare , cea fără griji și probleme , iar în funcție de evenimentele de care o persoană a avut parte , cred eu , că îș influențează pe individ cu privire la gusturile muzicale . Uneori mă bucur atât de mult că am ocazia să gust din atâtea genuri muzicale încât să pot vedea mai bine diferențele dintre acestea , însă există și persoane care m-au criticat tocmai pentru că ascult mai multe genuri muzicale , alternându-le ca niste contraste între alb și negru . Nu de puține ori am auzit oameni spunând că un anumit gen de muzică „le-a deschis mintea” și că restul industriei muzicale este doar apă de ploaie în comparație cu muzica ce o ascultă . Nu neg faptul că muzica îți lărgeste lexicul și te ajută să-ți definești gândirea , însă sunt de părere că e mult prea generală comparația de mai sus .

Mă bucur când lumea mă apreciază pentru gusturile mele muzicale , și că există oameni care gândesc asemănător cu mine , și au păreri uneori diferite de ale mele, astfel că totul se află în balanța dintr pozitiv și negativ.

Sper doar că nu am atins anumite subiecte sensibile de pus în discuție , și că am reușit să mă exprim elocvent și să nu mă repet , chiar dacă am tendința de a o face des . Întotdeauna mi-a plăcut să discut despre muzică , chiar dacă uneori s-a dovedit că am spus anumite afirmații ce au creat disconfort unor persoane . Sper ca asta să nu se fii repetat și în acest articol.

Vreau să concluzionez , deci sunt de părere că muzica nu reprezintă evadarea propriu-zisă din cotidian , ci cheia către suflet și dorința de a atinge idealul unei lumi perfecte . Schimbarea începe de la tine!

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Pasiunea te împinge să continui

Am stat o vreme să mă gândesc la subiectul ăsta . Și nu e vorba că nu știu ce-aș putea spune , însă nu sunt sigur dacă-mi pot expune ideiile în așa fel încât să aibă sens ceea ce spun . Poate că fiind prins în atâta treabă , ajung într-un moment în care nu mă mai exprim cum trebuie.

Totuși îmi doresc mult să vorbesc despre pasiune . Înseamnă prea mult pentru mine și nu numai pentru a o marginaliza fără rost . Sunt sigur că fiecare dintre noi are o pasiune , un hobby pe englezește , și sunt sigur că de cele mai multe ori este si productivă pentru noi . Eu unul , de cele mai multe ori , pun pasiunile pe primul loc , apoi îmi organizez cu tact prioritățile . Cei drept , mi-am dovedit de câteva ori că m-am aruncat cu capul înainte și nu am luat în seamă lucruri importante , doar de dragul de a-mi satisface plăcerile ; de a-mi urma pasiunile și de a mă simți bine. Întotdeauna am căutat să îmbin utilul cu plăcutul și poate tocmai de aceea au fost dăți în care am pus bază mai mult pe plăcut decât pe util , și pur și simplu am irosit timp prețios . Timp pe care l-aș fi putut materializa în ceva productiv . Pe de altă parte , nu am fost niciodată de părere că pasiunea îmi mănâncă timpul , sau că îmi irosesc în vreun fel timpul cu pasiunea mea . Cei drept , la un moment dat intervin și alte nevoi , precum cele financiare, în ceea ce privește practicarea pasiunilor .

Spre exemplu , pasiunea mea este fotografia . Mi-ar plăcea să vă pot spune de unde această atracție a mea cu fotografia , însă nu pot . Și să fiu sincer nici eu nu știu să fii avut până acum aproape un an vreo tangență cu vreun fotograf , sau ceva în genul acesta . Însă totul a început cu o dorință arzătoare pentru un aparat foto . Ce-i drept experimentasem până atunci un compact de la o firmă ok , însă era prea veche să-mi satisfacă plăcerea mea pentru „arta frumosului” . Cum nu dispuneam de un buget prea strălucit și doream cu tot dinadinsul să învăț să fotografiez mi-am îndreptat atenția spre o cameră mirroless . Eram de părere că un DSLR (digital single lens reflex) era prea mult dintr-o dată pentru mine , și că trebuie să încep mai ușor . Am găsit o cameră acceptabilă , undeva pe la 600 de lei și am intrat în contact de grabă cu proprietarul . Nepriceperea și entuziasmul meu extrem și-au spus cuvântul la scurt timp după ce am cumpărat camera . Funcțiile pe care le avea aparatul păreau prea mult pentru înțelegerea mea . Eram pe punctul de a refuza chemarea fotografiei , și a revinde camera dezamăgit . Însă ceva în sufletul meu mi-a spus să continui , și să am răbdare să învăț mai multe . Pasiunea înflorea și își spunea cuvântul . Primul lucru pe care l-am făcut a fost să investesc și nu să cheltuiesc , mai mulți bani în reviste și cărți despre fotografie.

Deja după 2-3 luni mă simțeam pregătit să folosesc aparatul la capacitate maximă . Dar după cum era de așteptat de la un aparat vechiuț , calitatea fotografiilor nu mă satisfăcea atât de mult pe cât doream . Aparatul nu se ridica la standardele mele . Am decis că venise timpul să fac următorul pas . Decisesem că am nevoie de un DSLR . Într-un final am dat la schimb mirrorless-ul cu un DSLR și el destul de vechi , dar care însă după ce am învățat mai multe despre fotografie ( setări , încadrări , reguli de compoziție) a reușit în mod surprinzător să-mi satisfacă plăcerile . Acum sunt pe cale să fac următorul pas spre un DSLR semi-pro .

Vedeți voi , pasiunea mea a început de jos și chiar m-a motivat să nu renunț la ceea ce azi îmi aduce atâta satisfactie ! Sunt sigur că fiecare persoană , indiferent de ce îl pasionează a avut până acum parte de o evoluție treptată , dar care i-a asigurat destulă motivație să investească timp și capital întru satisfacerea plăcerii . Dacă am învățat ceva până acum , am învățat că orice s-ar întâmpla nu trebuie să renunț să-mi împlinesc dorințele și că întotdeauna va exista o senzație aparte , o anumită satisfacție după un sacrificiu dedicat pasiunii mele .

Ceea ce am vrut să subliniez  nu este povestea pasiunii mele , ci dincolo de asta , modul în care pasiunea m-a motivat să continui să fac ceea ce-mi place . Când faci ceva cu plăcere atunci o faci foarte bine . Iar dacă mai și scoți un ban din asta , și reușești să îmbini utilul cu plăcutul , atunci te poți declara un om împlinit.

Mă bucur foarte mult că am reușit să termin articolul ăsta , și sper că am evitat pe cât posibil anumite clișee verbale , cacofonii , sau repetiții obsesive și că ați citit cu plăcere acest articol . Dacă ați ajuns până aici jos , trebuie să vă mărturisesc (,) că sunt curios ce pasiuni aveți , și dacă vă permite timpul vă provoc să scrieți un articol micuț pe aceeași temă , și să lăsați ideiile să curgă atunci când scrieți!

Împărtășește noutățile cu prietenii :

O plimbare prin parc

Întotdeauna mi-am dorit să-mi pot expune undeva ceea ce scriu în puținele momente de inspirație . Tocmai de aceea am creat o pagină de Facebook dedicată acestori povești create de mine , doar pentru că nu vreau să amestec asta cu ceea ce postez pe blog . Însă azi am postat prima poveste pe acea pagină , poveste pe care o las mai jos să vă faceți o idee . Deasemenea dacă doriți puteți aprecia pagina pentru a vedea și alte povești . Lectură plăcută!

Accesați pagina de Facebook aici.

Era demult trecut de ora 22 și cu toate acestea , tânărul Jonathan își continua drumul spre parc . Întârziase la prima lui întâlnire , însă continua să spere că ea îl va aștepta . În graba lui spre ceea ce credea că va fii o seară de neuitat , fără să sesizeze îi căzuse cheia de la casă fix lângă o băltoacă pe care a sărit-o cu repeziciune .
– Cum am putut să uit de înâlnirea noastră? Ce impresie și-o fii făcut domnișoara despre mine? își zicea în sinea sa Jonathan .
Aproape de parc îi iese înainte un om îmbrăcat sărăcăcios .
– Ajutați vă rog un biet bătrân ! zise omul .
Jonathan se oprește o secundă , scoate o bancnotă din portofel și-i întinde bătrânului .
– Poftiți ! De unde dai , de acolo-ți dă Dumnezeu!
Apoi tânărul își continuă puținul drum ce-i rămăsese. Ajuns în parc , constată că singura persoană ce-l aștepta era chiar el . Dezamăgit de el însuși își pune căștile în urechi și se îndreaptă către stația de autobuz . Scormonind prin buzunare , realizează că-i lipsește cheia de la casă.
– Halal seară am avut! Mai întâi întâlnirea , iar acum cheia de la casă! Ce-am să mă fac? spuse el cu voce tare, pe un ton slab.
Trecând tot așa supărat pe lângă bătrânul ce-l ajutase cu puțin timp în urmă , acesta îl oprește iar pe Jonathan.
– Dar ce te-a supărat nepoate? Acum nici zece minute păreai ce-a mai fericită persoană ce-am văzut-o azi .
Întreabă bătrânul parcă îngrijorat de starea tânărului . Gestul mic și aproape nesemnificativ făcut de Jonathan îl făcuse pe bătrân să prindă un oarecare drag de el .
– Am întârziat la întâlnirea cu o fată pentru care a-și fi făcut orice . Acum ea a plecat, și colac peste pupăză , mi-am pierdut și cheia de la casă . La o adică Dumnezeu a fost mânios pe mine astăzi…
-Nu pot să te las așa nefericit tinere ! Astfel de frământări ar trebui să ocolească pe unul ca tine.
-Si totuși nu o fac . Spuse încet Jonathan…
Ce nu știa Jonathan era că fata fusese mereu aproape de el , însă el nu avea ochi să vadă asta . Era prea îngrijorat de modul în care avea să-și petreacă seara singur , afară .
Rezemat de gardul parcului , cu căștile în urechi se gândea necontenit la fata pe care o dezamăgise . Acum parcă nu mai avea aceași însemnătate pierderea unei simple chei .
Își scoate mobilul din buzunar , și simte că singurul lucru pe care ar putea să-l mai facă este să-i scrie fetei un mesaj pentru a-și cere scuze și nimic mai mult .
„Hey! Sunt Jonathan . Tot ce voiam să-ți mai spun este că-mi pare nespus de rău că te-am făcut să mă aștepți . Sunt aici și-mi pare rău.”
Apoi își pune telefonul înapoi în buzunar și se îndreaptă spre o bancă din parc , undeva sub un felinar. Nu spera decât la un simplu „Te iert!” . Și-a plecat capul și se gândea că ar fii fost mai bine să se străduiască mai mult.
După puțin timp își simte telefonul vibrând în buzunarul său . Fără nicio speranță îl scoate din buzunar și-i aprinde ecranul . Primise un mesaj . Era de la ea . Inima începu să-i bată mai repede.
„Ți-am găsit cheia! Așteaptă-mă acolo! Ajung imediat.”
Lui Jonathan nu-i venea a-și crede ochilor . Se ciupește repede , crezând că e într-un vis . Nu trece mult timp și el o vede venind. Acum era mai fericit ca la venirea înspre parc .
-Îmi cer scuze!
-Nu trebuie. Poftim cheia…
-Dar cum !? Cum știai că mi-am pierdut cheia?
-Mergeam supărată pe bulevardul de lângă parc , în momentul în care cheia mea a cazut din buzunaru-mi parcă atrasă de ceva sclipitor, ce avea să fie o cheie. Așa că le-am luat cu mine pe amândouă , în speranța că-și va găsi proprietarul. Tot mergând supărată , m-a oprit un bătrân și m-a întrebat de ce sunt supărată.
„- Ce ai pățit tânără domnișoară ? Ce te supără ? ”
„- Bună seara! Ei bine … trebuia să întâlnesc un băîat în parc în seara aceasta, însă nu a mai ajuns.”
„- Avea dreptate . Pentru o domnișoară ca tine chiar merită să dai totul .”
„- La ce vă referiți ? Despre cine vorbiți ? ”
„- Despre un tânăr ce a întârziat la o întâlnire în parc în această seară frumoasă . Pe deasupra ,săracul , și-a mai pierdut și cheia de la casă. ”
– Apoi am primit mesajul de la tine . Așa am ajuns așa . Se pare că Dumnezeu ne iubește!
-Așa e! spuse Jonathan.
„-Mulțumesc Ție doamne !” își spuse în gând Jonathan , acum prea fericit să mai poată scoate o vorbă . O luă pe domnișoară , cu încredere , de mână și plecară împreună prin parc . Avea să fie o seară minunată pentru amândoi.
Sfârșit *fericit* .

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Afirmațiile pozitive – Louise L. Hay

Cu câteva zile în urmă , când am hotărât să cumpăr o alte carte de la Diverta am  , în timp ce observam rafturile dedicate cărților motivaționale , am întrezărit între alte titluri de pe raft o carte micută , dar care parcă mi-a făcut cu ochiul . Cartea intitulată Afirmațiile pozitive , redactată de autoarea Louise Lynn Hay, promitea că mă va face să gândesc mult mai pozitiv ca înainte . E o carte destul de subțirică , cu cele 110 pagini mici ale sale , deci mi-au trebuit doar două-trei zile să o termin. Deși inițial nu am crezut că voi ajunge să scriu o recomandare pentru ea , după ce am citit-o și am simțit rezultate la doar o zi sau două după terminarea ei , am decis într-un final că este o cărticică ce nu merită uitată .

Ce pot spune … la mine aplicarea acestor metode  prezentate de doamna Hay a dat rezultate neașteptate . Nu am fost niciodată cea mai optimistă persoană pe care o știu , însă simt că asta are să se simte . Și chiar mă simt mai bine . Mă gândesc chiar cum de nu am dat mai devreme de ea . Mi-ar fi fost utilă în destul de multe situații . Sau mai bine spus , mi-a lipsit modul acesta de a gândi .

Deși trec printr-o perioadă destul de stresantă acum , am început să fiu mai stăpân pe mine însumi . Nu mă mai simt așa de încordat când mă gândesc la timpul scurt până la examenul maturității .

Cred de cuviință că doar prin aceste exemple concise aș putea să dovedesc siguranța și optimismul de care daudovadă în urma acestei lecturi . Ceea ce mi-a plăcut în mod special la această carte este faptul că sfaturile ce le conține sunt atât de generaliste , încât le poți urma oricând și în orice context te-ai afla .

Chiar dacă inițial mi-am început activitatea pe acest blog cu scopul de a-i motiva pe cititorii mei , prietenii mei , să-și urmeze aspirațiile și nu numai cel puțin la fel de insistent , dacă pot spune așa , cum o fac și eu . După cum spunea si domnul Napoleon Hill : Dacă crezi că poți face ceva , atunci vei reuși! .

Numele cărții : Afirmațiile pozitive
Autorul cărții : Louise Lynn Hay
Anul apariției : 2010
Editura : ADEVĂR DIVIN
Cumpără : Cumpără cartea de aici.

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Prețul Cărbunelui – Adrian Radu Andrasi

În timp ce căutam o carte interesantă prin biclioteca Google am dat de o poveste, o carte scurtă , din păcate doar în format electronic , scrisă de un român. Nimic ieșit din comun până acum. Era trecut de miezul nopții așa că m-am așezat în pat și am zis să-i acord o șansă acestui titlu . La prima vedere am crezut că va fii o simplă istorisire despre câteva întâmplări nesemnificative dintr-o țară sărăcăcioasă , bazată pe munca în mine. Nici prin gând nu mi-a trecut că aveam să citesc o carte cu o acțiune ce trece pe nesimțite dintr-un plan real într-unul fantastic .

Nu m-a atras niciodată această parte a literaturii , însă această lectură parcă mi-a stârnit interesul pentru puțin fantastic . Nu vreau să stric suspansul , așadar am să spun doar câteva cuvinte și vă invit să aflați restul poveștii .

Cartea începe ca un jurnal , amintind de un prieten al deținătorului jurnalului . Acesta scrie despre primirea unei scrisori de la un bun prieten rus , plecat într-o exploatare minieră de undeva din pustiul Rusiei , langă orășelul Mir ( care în rusă înseamnă pace ) . Pănă aici nimic mai ciudat decât felul în care prietenul rus i se adresa amicului său . Povestea continua cu primirea de către scriitor a unei alte scrisori la puțin timp trecut după prima scrisoare. Aici începe cu adevărat acțiunea , personajul Dodo (prietenul rus) începe să mărturisească fapte groaznice și de necrezut ce se întâmplaseră și aveau să se repete în liniștitul orășel Mir .

Se poate spune chiar că primirea celei de-a doua scrisoare reprezintă intriga ce are să dea curs acțiunii . Vă invit să lecturați și voi această poveste , și de ce nu să-mi spuneți și mie ce părere aveți despre ea . Mie unul mi-a placut și mi-a făcut plăcere să o citesc!

Vă las aici mai multe detalii referitoare la această carte în format doar digital din păcate .

Titlu : Prețul Cărbunelui
Autor : Adrian Radu Andrasi 
Anul apariției : 2015
Unde pot citi : Lecturează Prețul Cărbunelui aici.

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Pe treptele spre succes

Multă lume crede că există o așa zisă Cheie a succesului . O bună parte din oameni sunt siguri de faptul că toate personalitățile de succes din zilele noastre și nu numai au urmat o rețetă spre succesul pe care l-au dobândit , în urma căreia le-a surâs norocul și totul le-a mers numai înspre bine. Deși marea majoritate a celebrităților au mărturisit public (,) că n-a existat niciodată o astfel de rețetă , tot mai mulți oameni cataloghează astfel de expuneri publice ca făcând parte dintr-o conspirație menită să păstreze cheia succesului doar pentru cei aleși .

Ideea este că oamenii ce nu pot să înțeleagă mărturiile respectivelor personalități tind foarte des să le nege , mai mult de atât să le numească minciuni . Deși un număr mare de persoane cu renume își exprimă clar autodeterminarea acestora , se pare că masele de populație nu sunt educate să înțeleagă scopul gândirii pozitive și al motivației . Oamenii din ziua de azi sunt prea ocupați cu aranjarea unu nivel de trai confortabil . Atât de prinși în acest demers încât uită cum trebuie să gândească și ajung să facă compromisuri , uneori chiar să încalce în mod voit moralitatea , și îi preocupă doar bună-starea materială , uitând sau respingând fericirea spirituală . Ce vreau să subliniez  este că doar gândirea pozitivă , atitudinea potrivită și motivația îți vor lumina calea către adevăratul succes.

Nimeni nu se gândește dacă întradevăr personalitățiile privite cu atâta interes și respect sunt defapt fericite cu viața pe care o au . Bineînțeles că mulți s-ar arunca să afirme că DA! , de ce să fii nefericit ducând o viață așa de bună ? Ei bine , există personalități internaționale ce au afirmat clar și răspicat că nu sunt pe deplin mulțumite cu viețile lor luxoase , mai mult de atât , acestea au exclamat că ar prefera vieți simple , modeste , dar cu împliniri în plan spiritual . Și atunci dacă există astfel de oameni , nemulțumiți de opulență , ar trebui noi să încercăm să devenim ca ei.

NU! Eu unul refuz să urmez în viață astfel de țeluri . Am spus că drumul spre succes începe cu autodeterminarea si motivația , însă contează să ne dăm fiecare seama  dacă acela este parcursul pe care vrem să-l urmăm cu adevărat . De curând mi-am cumpărat o carte foarte interesantă , intitulată CHEIA SUCCESULUI . GÂNDIREA POZITIVĂ . O carte pe care încă nu am terminat-o , dar citesc zilnic din ea cu plăcere . Poate că această carte m-a determinat să vă scriu azi aici.

Dacă te-ai gândit până acum să incerci ceva nou , însă teama de nereușită și-a pus mereu amprenta asupra deciziei tale , atunci îți sugerez un mic exercițiu. La mine a funcționat și funcționează în continuare. Stai câteva minute pe zi în fața oglinzii și spune-ți în gând sau cu voce tare afirmații motivaționale cum ar fii :

Sunt puternic/ă și reușesc mereu în viață!
Nimeni nu e mai bun decât mine!
Vreau și pot să ating succesul!

Doar așa vei putea reși cu adevărat să te împlinești în viață . Gândirea pozitivă și autodeterminarea te vor ajuta întotdeauna să depășești obstacole și impedimente . Încetează să te mai subestimezi  și să te compari cu cei din jurul tău . Fiecare persoană are ceva special și este unică . Deci asta înseamnă cu nu există doi inși la fel , iar asta nu poate decât să te motiveze să lupți în continuare pentru ceea ce-ți dorești și să cultivii sămânța înțelepciunii cu care Creatorul te-a binecuvântat.

Deseori mintea ni se umple cu gânduri negative care ne determină să încercăm din ce în ce mai puțin să ne împlinim dorințele . Dacă îți dorești ceva cu adevărat atunci vei lupta pentru asta până îți vei atinge succesul . Toată puterea necesară se află în mintea ta. Tot ceea ce contează este s-o folosești numai și numai întru scopul atingerii visurilor și dorințelor tale.

Succesul nu ar trebui să fie un scop în viață cum afirmă anumiți indivizi , ci să fie un ideal . Un mod organizat de viață după care să-ți conduci viața . Dacă tu consideri că ai atins succesul , eu te sfătuiesc să nu te oprești aici . Continuă să aspiri la ceva mai bun decât ai acum , și muncește pentru a reuși în continuare . Consider că viața ar trebui trăită doar pentru a fi umplută cu împliniri , precum un album în care adaugi constant momente fericite surprinse în diferite cadre .

Învață să gândești pozitiv în orice circumstanțe . Doar așa vei birui , iar în perioade de impas vei reuși să te concentrezi pe idealurile tale , fără ca acțiunile negative din jurul tău să-ți influențeze în vreun mod deciziile pe care le ei în fiecare moment . Fiecare decizie bună luată completează piesă cu piesă un puzzle cu imaginea din ansamblu al succesului tău!

Între timp voi face și eu la fel ! Și neapărat vreau să termin cartea amintită mai sus , pe care de altfel o recomand cu căldură . Dacă totuși titlul cărții ți-a stârnit câtuși de puțin interesul atunci poți comanda și tu cartea de aici.

Ca de fiecare dată eu îți urez succes și am să închei acest articol cu un citat din cartea aceasta :

Dirijează-ți gândurile prin gândirea pozitivă , ca să-ți poți controla emoțiile și hotărî destinul.

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Nu te lăsa doborât niciodată!

Fiecare dintre noi are zile bune și zile mai puțin bune , să zic mai frumos. Cu toții ne-am dori să avem parte în viață doar de lucruri frumoase, să nu avem probleme cu nimic și să trăim fără griji. Însă , de cele mai multe ori viața nu decurge așa cum ne-am planificat. Avem reușite cu toții și nimeni nu poate nega asta dar toată lumea trece măcar odată în viață prin momente nefericite. Gânduri de tot felul ne determină să ne întristăm și să ne subestimăm . Ne întrebăm de ce ni se întâmplă nouă ceva rău ,  iar alții nu par a fi atinși de astel de întâmplări supărătoare.

Cel mai bun exemplu pe care l-aș putea da ar fii chiar persoana mea . „Fiecare actor joacă cel mai bine doar rolul său” . Pentru o lungă perioadă de timp am fost foarte afectat de orice fapt minor nefericit de care aveam parte și mă întrebam cu ce am greșit să merit anumite lucruri. Cu timpul mi-am dat seama de anumite aspecte importante de care nu am mai ținut seamă până atunci. Aspecte ale gândirii mele ce m-ar fii putut ajuta enorm cu mult timp înainte. Multe fragmente motivaționale te îndrumă să te bucuri de fiecare moment la maxim. După ce am citit câteva din aceste articole au început să se învârtă anumite rotițe în capul meu . Am început să pun văd „probleme” din altă perspectivă . Asta m-a ajutat enorm și consider că trebuie să vă împărtășesc si vouă din experiența mea.

Cum am spus și mai sus , fiecare avem parte de bucurii și lucruri mai puțin îmbucurătoare în viață . Sunt de părere că gândirea ar trebui să reflecte aspectele vieții fiecăruia într-un deplin echilibru . Gândește-te doar … dacă întradevăr ai putea să schimbi trecutul și să remediezi ceva înainte de a avea parte de un necaz , ai mai putea fii tu aceeași persoană care a avut deopotrivă atâtea momente fericite ? Am ajuns să mă analizez totul din perspectiva unei balanțe între bine și rău . Dacă nu a-și fi trecut și prin momentele nefericite din trecutul meu astăzi nu m-aș mai putea bucura de viața pe care o trăiesc. Mă gândesc la faptul că „tot răul spre bine” . Cu alte cuvinte sunt de părere că prin tot ceea ce a trecut am trecut doar pentru a ajunge azi să mă bucur de fiecare mărunțiș ce-mi îmbunătățește starea de spirit. Și ce dacă am avut ieri o zi proastă la muncă , sau la școală , sau chiar în relația cu o fată? Astăzi e o nouă zi în care mă pot bucura că am ocazia de a-mi repara greșelile și de a avea o zi  extraordinară . Dacă ieri am greșit asta nu mă va opri ca azi să fac totul mai bine, să mă bucur mai mult , ci dimpotrivă mă motivează să trec mai departe și să mă uit în urma mea fără semne de resemnare . Astăzi e ziua în care pot să-mi traiesc viața mai frumos ca ieri și mai urât ca maine . Dacă ieri ar fii fost o zi ca oricare alta a-și fii putut azi să mă trezesc cu atâta determinare și poftă de viață ?

Aceasta este gandirea care mă domină pe mine acum și sunt de părere că doar acționând așa putem fiecare să privim lumea cu alți ochi în fiecare zi . Nu contează că azi nu mi-a mers foarte bine . Mâine va fii o zi grozavă . Voi avea parte numai de bucurii și împliniri pe toate planurile . Las în urmă negativismul ce mă caracteriză și îmbrățișez cu căldură optimismul . Gândul ca fiecare zi va fii mai bună de sute de ori decât precedenta . Doar așa voi reuși în viață deoarece viața nu-și respectă mereu cursul firesc și se mai întâmplă să ia și întorsături neașteptate . Cu cât gândești mai frumos și mai deschis către viitor , cu atât vei trece mai ușor peste zilele proaste prin care de altfel trece fiecare persoană măcar odată în viață .

Sper doar că după ce ai citit acest articol te simți mai bine . Sper că vei începe și tu să ai o gândire cât mai pozitivă și cel puțin asemănătoare cu a mea . Dacă nu , chiar mai optimist de atât . Când gândești liber și deschis nimic nu-ți poate sta în cale . Nu mai există lucruri să te dărâme . Iar când te simți copleșit de lucruri nefericite încearcă să vezi partea bună a lucrurilor . Mereu există o parte bună în orice .

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Mai mult decât un simplu prieten

Cel mai probabil ai o mulțime de prieteni , oriunde mergi. Sunt sigur că cei mai mulți ți se adresează într-un mod așa de familiar , încât lumea crede că vă cunoașteți de o viață. Însă sunt ei cu adevărat prieteni sau frați , după cum vi se adresează. Nu lăsa niciodată garda jos. Fii mereu pregătit să fii trădat de un așa zis prieten.

Sigur ai însă și o persoană lângă tine care ti-a fost mereu alături și care n-a încercat  vreodată să te excludă , să se ferească de tine.  Acea persoană care totdeauna te-a susținut și a știut să-ți vorbească chiar și în momentele în care i-ai fii dat pe toți la o parte . Acel prieten este cel pe care l-ai prezentat în fața tuturor cu mândrie și plăcere. El este cel care a crezut în tine și ți-a sărit mereu în ajutor fără să se gândească mai întai la persoana lui.

Un astfel de prieten îți va fii ca un frate la bine și la rău . Acea persoană care va fii alături de tine și te va feri de tot ce crede el că nu-ți priește. Mai mult de atât , te iubește ca pe un frate și știi că te poți baza pe el oriunde și oricând. Vezi bine chiar și tu câți prieteni îți sunt alături doar când îți merge bine doar să-și vadă interesul. Așteaptă să greșești și fără să stea pe gânduri te trădează. Ar fii prea mult să-i numești prieteni falși. Nici măcar amici nu poți numi astfel de persoane. O vorbă spunea „ Ține-ți prietenii aproape , și dușmanii mai aproape ” Mai devreme sau mai târziu îți vei da singur seama cine-ți vrea doar binele și cine nu. Vei vedea și vei fii surprins să afli că cei mai lingușitori prieteni ai tăi se vor lepăda de tine ca de o cârpă murdară.

Am atâția prieteni peste tot , însă unul singur dintre toți e mult mai mult de atât. E fratele meu dintr-o altă mamă . Știu oricând că nu mă va lasă la greu pentru nimic , tocmai de aceea relația mea cu el e specială. În afară de familie , frăția mea cu el e mai presus de tot. Amândoi știm cât ținem unul la celălalt , și dacă unuia nu-i e bine , nici celuilalt nu-i e bine. El e acea persoană care m-a susținut indiferent de situație , și care m-a ținut aproape indiferent de context.

Am avut parte de atâția prieteni falși încât nici mie nu-mi vine a crede. Mi-am dat seama la timp cine îmi este prieten așa cum spune și cine își căuta doar interesul. Nu m-am ferit niciodată să spun că-mi e ca un frate și că țin la el orice s-ar întâmpla. O astfel de relație se bazează întotdeauna pe înțelegere , răbdare și încredere deplină. Nu am avut niciodată îndoieli cu referire la el. Îți doresc ție drag cititor un prieten , un frate cel puțin la fel de bun ca al meu.

Sper ca după acest articol să-ți fi indus o stare de bine , și să te fii ajutat să-ți descoperi adevărații prieteni cu care trebuie să te mândrești că-ți sunt alături la bine și la rău , necondiționat și fără interese ascunse. Eu am fost Robert , și-ți mulțumesc  pentru că mi-ai acordat atenția ta. Să ai o zi bună!

Împărtășește noutățile cu prietenii :

Nu lua în seamă părerea altora!

Sunt o persoană emotivă de fel. Însă după atâta timp am învățat că niciodata nu îți poți pune bază pe părerea altora. Și când spun asta mă refer la orice te privește direct . Știu și cunosc oameni care nu-și pot forma o opinie referitoare la ceva fără ajutorul părerilor altora. Nu spun că e greșit să ceri ajutorul când ceva pur și simplu te copleșește , însă cred că cel mai bine este să-ți asculți instinctul și să-ți satisfaci plăcerile.

Nu de mult am participat la un eveniment. Bineînțeles că am fost nevoit să-mi cumpăr îmbrăcăminte adecvata . Am mers cu o persoană ce avea și ea să participe (*neimportant) . Ce vreau să evidențiez este faptul că acea persoană nu doar că nu a putut să-și aleagă un articol singur , mai mult , a spus că-i displace un articol vestimentar anume după ce o persoană apropiată i-a spus că nu arată bine. Apoi a justificat simplu spunând că părerea celorlalți pentru el contează mai mult decât propria plăcere.

Eu am învățat că oricât te-ar plăcea cei din jur , dacă nu te placi așa cum ești , să trăiești și să te îmbraci cum dorești , nu o să te simți niciodată pe deplin stăpân pe tine. Învață să-ți asumi alegerile și să fii mândru că poți gândi independent de alții.

Opinia celor din jur , după părerea mea , ar trebui să vină ca o critică constructivă , cu scopul de a sfătui și nu de a influența în mod direct. E bine să te inspiri și din ideile altora, însă nu face totul ca cei din jur. Vei dovedi doar că ești ușor de manipulat și poți fi influențat cu ușurință. Cu alte cuvinte că poți fii dominat psihologic.

” Că nu arată bine ” – o replică atât de subiectivă … și până la urmă după ce criterii te iei să ajungi la concluzia că ” arată bine ” ? Ce definește ” a arăta bine ” ? Eu cred cu tărie că dorința oamenilor de a-și impune punctul de vedere impune criterii subtile ce dau valori de urmat în diferite alegeri.

De ce privim cu atâta interes afirmațiile altora cu privire la ce e bine și ce nu? Din teama de excludere dintr-un mediu social. Din teama de a fi respinși se naște acest crez că dacă o masă de oameni se comportă într-un anume fel atunci așa se procedează corect. Dacă ar pleca o nouă tendință în orice chiar de la nebunia ta? Ai mai părea atunci atât de nebun?

Nu pune pe locul doi plăcerile tale, și mai ales nu-ți subestima niciodată calitățile de inițiator. Învață să gândești diferit față de cei din jurul tău. Apoi încearcă să le înțelegi judecata lor. Învață să fii judecat fără să fii manipulat.

ÎNVAȚĂ SĂ FII TU ÎNSUȚI!

Împărtășește noutățile cu prietenii :